buimăcire
Etimologie
Din a (se) buimăci.
Pronunție
Substantiv
| Declinarea substantivului buimăcire | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | buimăcire | buimăciri |
| Articulat | buimăcirea | buimăcirile |
| Genitiv-Dativ | buimăcirii | buimăcirilor |
| Vocativ | buimăcire | buimăcirilor |
- faptul de a (se) buimăci; buimăceală.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online