fapt

română

Din latină factum.

Declinarea substantivului fapt
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	fapt	fapte
Articulat	faptul	faptele
Genitiv-Dativ	faptului	faptelor
Vocativ	faptule	faptelor

întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate.
Fapt istoric.
fenomen.
Fapte de limbă.
acțiune săvârșită de cineva; faptă.
(pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) început.
Faptul zilei.

În fapt de seară.
(pop.; în superstiții) farmec, vrajă.

(loc.adv. și adj.) De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv.

Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz
Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă