română

Etimologie

Din neogreacă κορμός (kormós, „trunchi”), probabil cu semantismul primitiv („bont”, sau „capăt de sfoară”, confer Laurian; Meyer, Alb. St., IV, 72; Giuglea, Dacor., III, 620; Diculescu, Elementele, 459; Rosetti, II, 67; DAR); confer albaneză kurm (după DAR, albaneză este etimon al cuvântului român), calabreză kurmu („trunchi”) (Rohlfs, EWUG, 1086), arabă qurma, de unde saniolă corma.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
curm
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ curm curmuri
Articulat curmul curmurile
Genitiv-Dativ curmului curmurilor
Vocativ curmule curmurilor
  1. (reg.) curmei.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe