cutumă

română

Etimologie

Din franceză coutume.

Pronunție

• AFI: /ku'tu.mə/

Substantiv

Declinarea substantivului cutumă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cutumă	cutume
Articulat	cutuma	cutumele
Genitiv-Dativ	cutumei	cutumelor
Vocativ	cutumă	cutumelor

1. normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată: consuetudine, obicei.
2. (în vechiul drept) obiceiul pământului.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online