dăinuire

română

Etimologie

Din a dăinui.

Pronunție

• AFI: /dəj.nuˈi.re/

Substantiv

Declinarea substantivului dăinuire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	dăinuire	dăinuiri
Articulat	dăinuirea	dăinuirile
Genitiv-Dativ	dăinuirii	dăinuirilor
Vocativ	dăinuire	dăinuirilor

1. faptul de a dăinui; persistență; menținere.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• înrudeai

Referințe

• DEX '98 via DEX online