dănțuire

română

Etimologie

Din a dănțui.

Pronunție

• AFI: /dən.ʦuˈi.re/

Substantiv

Declinarea substantivului dănțuire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	dănțuire	dănțuiri
Articulat	dănțuirea	dănțuirile
Genitiv-Dativ	dănțuirii	dănțuirilor
Vocativ	dănțuire	dănțuirilor

1. acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• dăruințe
• detunări
• arenduit
• deturnai

Referințe

• DEX '98 via DEX online