defăimare

română

Etimologie

Din a defăima.

Pronunție

• AFI: /de.fəjˈma.re/

Substantiv

Declinarea substantivului defăimare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	defăimare	defăimări
Articulat	defăimarea	defăimările
Genitiv-Dativ	defăimării	defăimărilor
Vocativ	defăimare	defăimărilor

1. acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere; dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online