descurcăreț
română
Etimologie
Din descurca + sufixul -ăreț.
Pronunție
- AFI: /des.kur.kə'reʦ/
Adjectiv
| Declinarea adjectivului descurcăreț | ||
| Singular | Plural | |
| Masculin | descurcăreț | descurcăreți |
| Feminin | descurcăreață | descurcărețe |
| Neutru | descurcăreț | descurcărețe |
- care se descurcă ușor; în stare să iasă din orice încurcătură.
- Un om foarte descurcăreț.
Sinonime
Cuvinte derivate
Traduceri
în stare să iasă din orice încurcătură