încurcătură

română

Etimologie

Din a încurca + sufixul -ătură.

Pronunție

• AFI: /ɨn.kur.kə'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului încurcătură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	încurcătură	încurcături
Articulat	încurcătura	încurcăturile
Genitiv-Dativ	încurcăturii	încurcăturilor
Vocativ	încurcătură	încurcăturilor

1. amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc.
2. situație complicată, neplăcută; bucluc.
3. confuzie.
4. jenă, tulburare.

Cuvinte compuse

• încurcătură de mațe

Expresii

• A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online