dințărit

română

Din dinte + sufixul -ărit (după turcă diș-parasi „bani de dinți”).

Declinarea substantivului dințărit
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	dințărit	invariabil
Articulat	dințăritul	invariabil
Genitiv-Dativ	dințăritului	invariabil
Vocativ	dințăritule	invariabil

(glumeț) bir pe care urma să-l plătească cineva celui pe care l-a ospătat, pentru osteneala acestuia de a mesteca cu dinții.