bir
română
Etimologie
Din turcă birr („dar”) (Moldovan 423); confer bulgară, sârbocroată, slovenă bir („impozit”), maghiară bér („salariu, leafă”).
În general, se admite etimonul maghiar (Cihac, II, 482; DAR; Gáldi, Dict., 85); însă în maghiară este împrumut și sensul nu coincide. După Miklosich (Slaw. Elem., 14; Fremdw., 78; Lexicon, 22) cuvântul român provine din slavă (veche) birŭ; dar Berneker 57 recunoaște că slavă nu provine din maghiară și, prin urmare, nu poate proveni decât din turcă sau din română. Confuzia între „dar” și „impozit” este foarte curentă în uzul turc, confer adet.
Pronunție
- AFI: /bir/
Substantiv
| Declinarea substantivului bir | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | bir | biruri |
| Articulat | birul | birurile |
| Genitiv-Dativ | birului | birurilor |
| Vocativ | birule | birurilor |
- impozitul principal perceput în statele feudale românești de la țărani și meșteșugari; (p.gener.) (pop.) impozit.
- (înv.) tribut.
Cuvinte derivate
Expresii
- A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online