djur
(svenska)
Etimologie
Din suedeză veche diūr, care provine din limba nordică veche dýr < proto-germanică *deuzą („animal, bestie”).
Înrudit cu daneză dyr, engleză deer, faroeză dýr, djór, germană Tier, limba gotică 𐌳𐌹𐌿𐍃 (dius), islandeză dýr, neerlandeză dier și norvegiană dyr.
Pronunție
Substantiv
Declinarea substantivului djur | ||||
n. | Singular | Plural | ||
Nehotărât | Hotărât | Nehotărât | Hotărât | |
Nominativ | djur | djuret | djur | djuren |
Genitiv | djurs | djurets | djurs | djurens |
- (biol., zool.) animal
Sinonime
- (biol., zool.) varelse, väsen, väsende, best, (spec.) vilddjur, (spec.) kreatur, (spec.) fä, (spec.) villebråd
Antonime
- (biol., zool.) människa
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
cuvinte compuse