fălțuitor

română

Etimologie

Din a fălțui + sufixul -tor.

Pronunție

• AFI: /fəl.ʦu.i'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului fălțuitor
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	fălțuitor	fălțuitori
Articulat	fălțuitorul	fălțuitorii
Genitiv-Dativ	fălțuitorului	fălțuitorilor
Vocativ	fălțuitorule	fălțuitorilor

1. persoană calificată în operațiile de fălțuire.

Cuvinte derivate

• fălțuitoare

Traduceri

Traduceri

Substantiv

Declinarea substantivului fălțuitor
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	fălțuitor	fălțuitoare
Articulat	fălțuitorul	fălțuitoarele
Genitiv-Dativ	fălțuitorului	fălțuitoarelor
Vocativ	fălțuitorule	fălțuitoarelor

1. unealtă (rindea specială, cuțit etc.) cu care se fălțuiește.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online