Etimologie

Din a fălțui + sufixul -tor.

Pronunție

  • AFI: /fəl.ʦu.i'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
fălțuitor
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ fălțuitor fălțuitori
Articulat fălțuitorul fălțuitorii
Genitiv-Dativ fălțuitorului fălțuitorilor
Vocativ fălțuitorule fălțuitorilor
  1. persoană calificată în operațiile de fălțuire.

Cuvinte derivate


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
fălțuitor
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ fălțuitor fălțuitoare
Articulat fălțuitorul fălțuitoarele
Genitiv-Dativ fălțuitorului fălțuitoarelor
Vocativ fălțuitorule fălțuitoarelor
  1. unealtă (rindea specială, cuțit etc.) cu care se fălțuiește.


Traduceri

Referințe