iscusință

română

Etimologie

Din a (se) iscusi + sufixul -ință.

Pronunție

• AFI: /is.ku'sin.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului iscusință
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	iscusință	iscusințe
Articulat	iscusința	iscusințele
Genitiv-Dativ	iscusinței	iscusințelor
Vocativ	iscusință	iscusințelor

1. îndemânare, dibăcie, pricepere; (p.ext.) talent, artă.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online