îndemânare

română

Etimologie

Din a (se) îndemâna.

Pronunție

• AFI: /ɨn.de.mɨ'na.re/

Substantiv

Declinarea substantivului îndemânare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	îndemânare	îndemânări
Articulat	îndemânarea	îndemânările
Genitiv-Dativ	îndemânării	îndemânărilor
Vocativ	îndemânare	îndemânărilor

1. ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie.

Cuvinte derivate

• neîndemânare

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online