mântuință

română

Etimologie

Din a (se) mântui + sufixul -ință.

Pronunție

• AFI: /mɨn.tuˈin.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului mântuință
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	mântuință	mântuințe
Articulat	mântuința	mântuințele
Genitiv-Dativ	mântuinței	mântuințelor
Vocativ	mântuință	mântuințelor

1. (înv.) mântuire.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• amănunțit

Referințe

• DEX '98 via DEX online