pălămar

română

Etimologie

Din ucraineană palamar.

Pronunție

• AFI: /pə.lə'mar/

Substantiv

Declinarea substantivului pălămar
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	pălămar	pălămari
Articulat	pălămarul	pălămarii
Genitiv-Dativ	pălămarului	pălămarilor
Vocativ	'	'

1. persoană care îngrijește de o biserică, îndeplinind și anumite servicii la oficierea cultului religios; paracliser; țârcovnic.

Traduceri

Traduceri