panică

română

Etimologie

Din neogreacă πανικωσ (panikós), franceză panique, italiană panico, germană Panik.

Pronunție

• AFI: /pa'ni.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului panică
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	panică	invariabil
Articulat	panica	invariabil
Genitiv-Dativ	panicii	invariabil
Vocativ	panică	invariabil

1. senzație de spaimă violentă de care este cuprinsă subit (și adesea fără temei) o persoană sau o colectivitate.

Expresii

• A intra în panică = a se neliniști, a se alarma, a se speria (foarte tare)

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• încapă
• păcăni

Referințe

• DEX '98 via DEX online