putință
Etimologie
Din latină potentia.
Pronunție
- AFI: /pu'tin.ʦə/
Substantiv
Declinarea substantivului putință | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | putință | putințe |
Articulat | putința | putințele |
Genitiv-Dativ | putinței | putințelor |
Vocativ | putință | putințelor |
- posibilitate, capacitate de a face ceva.
- (fiz.; înv.) putere.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc.adv.) Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva.
- Cu putință = posibil.
- După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva.
Expresii
- A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a (-i) fi posibil, a (se) putea (să...)
- Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad
- A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile
- A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva
- Fără putință de... = fără a putea să..
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online