română

Etimologie

Din stareț.

Pronunție

  • AFI: /stə.re'ʦi/


Verb


Conjugarea verbului
stăreți
Infinitiv a stăreți
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
stărețesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să stărețească
Participiu stărețit
Conjugare IV
  1. (v.intranz.) a conduce o mănăstire în calitate de stareț.


Traduceri

Anagrame

Referințe