titulatură

română

Etimologie

Din franceză titulature.

Pronunție

• AFI: /ti.tu.la'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului titulatură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	titulatură	titulaturi
Articulat	titulatura	titulaturile
Genitiv-Dativ	titulaturii	titulaturilor
Vocativ	titulatură	titulaturilor

1. modul de a se intitula al cuiva sau a ceva.
2. totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte o persoană, o instituție etc.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online