urina

română

Etimologie

Din franceză uriner.

Pronunție

AFI: /u.riˈna/

Verb

Conjugarea verbului urina
Infinitiv	a urina
Indicativ prezent pers. 1 sg.	urinez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să urineze
Participiu	urinat
Conjugare	I

(v.intranz.) a elimina urina din vezica urinară.
Bărbatul s-a urinat pe el.

Sinonime

(fiziol.) ieși, (pop.) se pișa, se uda

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

incontinență urinară

Traduceri

a elimina urina din vezica urinară

chineză: 尿 (中文), 尿 (中文)
daneză: urinere (dansk), tisse (dansk)
engleză: urinate (English)
esperanto: urini (Esperanto)
finlandeză: virtsata (suomi)
franceză: uriner (français)
germană: urinieren (Deutsch)
greacă: κατουρώ (katouró) (Ελληνικά)

italiană: orinare (italiano), urinare (italiano)
neerlandeză: urineren (Nederlands), plassen (Nederlands), pissen (Nederlands)
poloneză: oddać mocz (polski), oddawać mocz (polski)
portugheză: urinar (português)
spaniolă: orinar (español)
suedeză: urinera (svenska)
turcă: işemek (Türkçe)

Etimologie

Din urină.

Pronunție

AFI: /uˈri.na/

Substantiv

forma de singular articulat pentru urină.

Referințe

DEX online

italiană

(italiano)

Variante

orina

Etimologie

Din latină urina.

Pronunție

AFI: /uˈrina/

Substantiv

urina f., urine pl.

urină

Cuvinte apropiate

urinare

Etimologie

Derivat regresiv din urinare.

Verb

forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru urinare.
forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru urinare.

latină

(Latina)

Etimologie

Din greacă ouron ("urină"). Origine indo-europeană.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului urina
f.	Singular	Plural
Nominativ	urina	'
Genitiv	'	'
Dativ	'	'
Acuzativ	'	'
Ablativ	'	'
Vocativ	'	'

apă

Sinonime

aqua

portugheză

(português)

Etimologie

Din latină urina.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

urina f.

urină

Sinonime

mijo, xixi, pipi, mijina (învechit)