vertu
Vezi și : vertù |
(English)
Variante
Etimologie
Împrumutat din italiană virtù, vertù („virtute”) sau din franceză vertu („virtute”) < latină virtūs, virtūtem („bărbăție, curaj; virtute; merit”).
Pronunție
- AFI: /vəːˈtuː/
Substantiv
vertu, (nenumărabil)
- (în artă, astăzi înv.) arte frumoase ca subiect de studiu
- (în artă, astăzi înv.) operă de artă
- (spec.) virtute
Sinonime
- 3: virtue, virtuousness
Referințe
(français)
Etimologie
Din franceză medie vertu, care provine din franceză veche vertu < latină virtūs, virtūtem („bărbăție, curaj; virtute; merit”).
Pronunție
- AFI: /vɛʁ.ty/
Substantiv
vertu f., vertus pl.