wackeln
germană
(Deutsch)
Etimologie
Din germana medie de sus wacken.
Pronunție
- AFI: /ˈvakəln/
Verb
| Conjugarea verbului wackeln | |
| Infinitiv | wackeln |
| Indicativ prezent pers. 2 sg., 3 sg. |
wackelst wackelt |
| Indicativ imperfect | wackelte |
| Participiu perfect | gewackelt |
| Verb auxiliar | haben |
- a (se) bălăngăni, a (se) bălăbăni
- Der Sturm war so stark, dass das Haus wackelte.
- a hâțâna, a zgâlțâi