împăciuire

română

Etimologie

Din a (se) împăciui.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului împăciuire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	împăciuire	împăciuiri
Articulat	împăciuirea	împăciuirile
Genitiv-Dativ	împăciuirii	împăciuirilor
Vocativ	împăciuire	împăciuirilor

1. (rar) acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online