împăciuire

română

Etimologie

Din a (se) împăciui.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
împăciuire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ împăciuire împăciuiri
Articulat împăciuirea împăciuirile
Genitiv-Dativ împăciuirii împăciuirilor
Vocativ împăciuire împăciuirilor
  1. (rar) acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare.


Traduceri

Referințe