română

Etimologie

Din a împleti + sufixul -tor.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.ple.ti'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
împletitor
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ împletitor împletitori
Articulat împletitorul împletitorii
Genitiv-Dativ împletitorului împletitorilor
Vocativ împletitorule împletitorilor
  1. persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe