împlinire

română

Etimologie

Din a împlini.

Pronunție

• AFI: /ɨm.pli'ni.re/

Substantiv

Declinarea substantivului împlinire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	împlinire	împliniri
Articulat	împlinirea	împlinirile
Genitiv-Dativ	împlinirii	împlinirilor
Vocativ	împlinire	împlinirilor

1. acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online