română

Etimologie

Din a (se) încovoia + sufixul -tură.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.ko.vo.je'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
încovoietură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ încovoietură încovoieturi
Articulat încovoietura încovoieturile
Genitiv-Dativ încovoieturii încovoieturilor
Vocativ încovoietură încovoieturilor
  1. partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială.


Traduceri

Referințe