încumeta

română

Variante

• încumete

Etimologie

Din latină committere.

Pronunție

• AFI: /ɨn.ku.me'ta/

Verb

Conjugarea verbului (se) încumeta
Infinitiv	a (se) încumeta
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) încumet
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) încumete
Participiu	încumetat
Conjugare	I

1. (v.refl.) a îndrăzni; a cuteza.
2. (v.refl.) (urmat de determinări introduse prin prep. „în”) a se bizui, a se încrede în ceva.

Cuvinte derivate

• încumetare

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• cumnăței
• cumnăție
• cumintea
• cimentau
• ciunteam
• munceați

Referințe

• DEX '98 via DEX online