înfăptuire

română

Etimologie

Din a înfăptui.

Pronunție

• AFI: /ɨn.fəp.tu'i.re/

Substantiv

Declinarea substantivului înfăptuire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	înfăptuire	înfăptuiri
Articulat	înfăptuirea	înfăptuirile
Genitiv-Dativ	înfăptuirii	înfăptuirilor
Vocativ	înfăptuire	înfăptuirilor

1. acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online