învrăjbire

română

Etimologie

Din a învrăjbi.

Pronunție

• AFI: /ɨn.vrəʒ'bi.re/

Substantiv

Declinarea substantivului învrăjbire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	învrăjbire	învrăjbiri
Articulat	învrăjbirea	învrăjbirile
Genitiv-Dativ	învrăjbirii	învrăjbirilor
Vocativ	învrăjbire	învrăjbirilor

1. acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online