română

Etimologie

Din auto- + mulțumire.

Pronunție

  • AFI: /a.u.to.mul.ʦu'mi.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
automulțumire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ automulțumire automulțumiri
Articulat automulțumirea automulțumirile
Genitiv-Dativ automulțumirii automulțumirilor
Vocativ automulțumire automulțumirilor
  1. satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare.


Traduceri

Referințe