belea

română

Etimologie

Din turcă belâ.

Pronunție

• AFI: /beˈle̯a/

Substantiv

Declinarea substantivului belea
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	belea	belele
Articulat	beleaua	belelele
Genitiv-Dativ	belelei	belelelor
Vocativ	belea	belelelor

1. (fam.) întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc.
2. ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături.

Expresii

• A da de belea = a avea o supărare, un necaz

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online