belea
română
Etimologie
Din turcă belâ.
Pronunție
- AFI: /be'le̯a/
Substantiv
| Declinarea substantivului belea | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | belea | belele |
| Articulat | beleaua | belelele |
| Genitiv-Dativ | belelei | belelelor |
| Vocativ | belea | belelelor |
- (fam.) întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc.
- ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături.
Expresii
- A da de belea = a avea o supărare, un necaz
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online