blaireau
(français)
Etimologie
Din franceza veche blair, care provine din rădăcina francă *blari („înstelat”). Înlocuise franceza veche taisson.
Pronunție
- AFI: /blɛ.ʁo/
Substantiv
blaireau m., blaireaux pl.
- (zool.) bursuc, viezure
- La chasse du blaireau.
- (la pictură) pensulă cu păr de bursuc
- (la bărbierit) perie
- (argou) imbecil, idiot
- T'es vraiment un blaireau.