(français)

Etimologie

Din franceza veche blair, care provine din rădăcina francă *blari („înstelat”). Înlocuise franceza veche taisson.

Pronunție

  • AFI: /blɛ.ʁo/


Substantiv

blaireau m., blaireaux pl.

  1. (zool.) bursuc, viezure
    La chasse du blaireau.
  2. (la pictură) pensulă cu păr de bursuc
  3. (la bărbierit) perie
  4. (argou) imbecil, idiot
    T'es vraiment un blaireau.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Vezi și

Anagrame

Referințe