bucățică

română

Etimologie

Din bucată + sufixul -ică.

Pronunție

• AFI: /bu.kəˈʦi.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului bucățică
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	bucățică	bucățele
Articulat	bucățica	bucățelele
Genitiv-Dativ	bucățelei	bucățelelor
Vocativ	bucățică	bucățelelor

1. diminutiv al lui bucată; bucățea.
2. ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare.
3. (arg.) femeie tânără atrăgătoare.

Expresii

• Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică, = se spune despre o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale
• A-și da(sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi foarte darnic sau altruist
• A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) până și de strictul necesar traiului

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online