bucată

română

Din latină buccata.

Declinarea substantivului bucată
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	bucată	bucăți
Articulat	bucata	bucățile
Genitiv-Dativ	bucății	bucăților
Vocativ	bucată	bucăților

parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; dărab.
(determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) distanță, porțiune.
(determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) interval, perioadă.
(în limbajul comercial și în cel industrial) exemplar, piesă, parte, unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel.
operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse.
(la pl.) (feluri de) mâncare.
(pop.) (recoltă de) grâne, cereale.
(arg.) (lovitură de) pumn.

A vinde (sau a cumpăra) cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu
A plăti cu bucata (sau, rar bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord
A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite
Om dintr-o bucată = om integru
A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură