cârlan

română

Etimologie

Origine necunoscută. Ar putea fi diminutivul călan, cu r infix (după Lambrior 107; Crețu 327 și Candrea, Elemente, 405, din latină *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat.

Abundă ipoteze incerte: din maghiară kerlany (Cihac, II, 488), care fără îndoială provine din română; din latină carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); confer spaniolă carnero, însă derivarea este dificilă; din slavă (veche) *krdlanŭ, de la krŭdo > cârd (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321).

Pronunție

AFI: /kɨrˈlan/

Substantiv

Declinarea substantivului cârlan
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cârlan	cârlani
Articulat	cârlanul	cârlanii
Genitiv-Dativ	cârlanului	cârlanilor
Vocativ	cârlanule	cârlanilor

miel sau ied care a încetat să mai sugă, care a fost înțărcat; miel sau ied până la vârsta de circa un an.
mânz sau cal tânăr, până la vârsta de circa trei ani.

Cuvinte derivate

Traduceri

Anagrame

carnal

Referințe

DEX '98 via DEX online