Etimologie

Creație expresivă, pe baza lui cioc, cioacă, cu sufixul -lău. Pentru sens, confer ciocan („con”) și „știulete de porumb”, ca și sârbo-croată čokov („cocean”) (confer Cihac, II, 53; Schuchardt, ZRPh., XV, 106), maghiară csukló („vârful frunzei”) (Scriban, Arhiva, 1912), a cărui asemănare se explică fără îndoială prin izvorul expresiv comun.

Pronunție

  • AFI: /ʧo.kəˈləw/


Substantiv


Declinarea substantivului
ciocălău
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ciocălău ciocălăi
Articulat ciocălăul ciocălăii
Genitiv-Dativ ciocălăului ciocălăilor
Vocativ ciocălăule ciocălăilor
  1. (reg.) ciocan.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe