clamoare

română

Etimologie

Din franceză clameur < latină clamor, clamoris.

Pronunție

• AFI: /kla'mo̯a.re/

Substantiv

Declinarea substantivului clamoare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	clamoare	invariabil
Articulat	clamoarea	invariabil
Genitiv-Dativ	clamorii	invariabil
Vocativ	clamoare	invariabil

1. (livr.) strigăt de protest, de nemulțumire, de ajutor.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• calmareo
• caramelo
• cârmealo
• clamareo
• cameralo

Referințe

• DEX '98 via DEX online