clamoare
română
Etimologie
Din franceză clameur < latină clamor, clamoris.
Pronunție
- AFI: /kla'mo̯a.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului clamoare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | clamoare | invariabil |
| Articulat | clamoarea | invariabil |
| Genitiv-Dativ | clamorii | invariabil |
| Vocativ | clamoare | invariabil |
- (livr.) strigăt de protest, de nemulțumire, de ajutor.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online