conciliabul

română

Etimologie

Din franceză conciliabule < latină conciliabulum.

Pronunție

• AFI: /kon.ʧi.liˈa.bul/

Substantiv

Declinarea substantivului conciliabul
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	conciliabul	conciliabule
Articulat	conciliabulul	conciliabulele
Genitiv-Dativ	conciliabulului	conciliabulelor
Vocativ	conciliabulule	conciliabulelor

1. consfătuire (secretă) între oameni care plănuiesc ceva.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online