om
 Vezi și : OM, -om, .om
|
Etimologie
Din latină homo
Pronunție
- AFI: /om/
Substantiv
| Declinarea substantivului om | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | om | oameni |
| Articulat | omul | oamenii |
| Genitiv-Dativ | omului | oamenilor |
| Vocativ | omule | oamenilor |
- ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat
- persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine
- (cu determinări care indică un raport de dependență) persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere
- persoană de vază, de seamă
- persoană matură, bărbat, soț
- (la vocativ) apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin)
- (p.ext.) muritor, pământean
- numele popular al constelației boreale Hercule
Sinonime
Antonime
Cuvinte compuse
Cuvinte derivate
Omofone
Locuțiuni
- (loc. adv.) Din om în om = de la unul la altul
- Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește
Expresii
(1)
- (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar
- (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni
- Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții
- Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui
- Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine
- Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune
(2)
- (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite
- A face (pe cineva) om
- a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune;
- b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună
- A se face om
(3)
- (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă
- (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean
Traduceri
ființă socială înzestrată cu rațiune și cu vorbire articulată
|
|
Etimologie
Din vrea.
Verb
- (reg.) forma auxiliară de persoana a I-a plural la prezent pentru vrea.
Sinonime
Referințe
Etimologie
Din latină homo.
Pronunție
- AFI: /om/
Substantiv
om m., oaminj pl.
(català)
Variante
Etimologie
Din forma veche olm, care provine din occitană < latină ulmus („ulm”). Confer franceză orme și spaniolă olmo.
Pronunție
- AFI: /ˈom/
Substantiv
om m., oms pl.
- (bot.) ulm
Cuvinte compuse
Referințe
(cic)
Etimologie
Etimologie lipsă. (Ajută)
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Adjectiv
om
(dansk)
Etimologie
Etimologie lipsă. (Ajută)
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Prepoziție
om
(norsk)
Etimologie
Etimologie lipsă. (Ajută)
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Prepoziție
om
Etimologie
Etimologie lipsă. (Ajută)
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Prepoziție
om
(svenska)
Etimologie
Din suedeza veche um, om.
Pronunție
Adverb
om
Conjuncție
om
Prepoziție
om
(Volapük)
Etimologie
Etimologie lipsă. (Ajută)
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
| Declinarea substantivului om | ||
| ' | Singular | Plural |
| Nominativ | om | oms |
| Acuzativ | omi | omis |
| Dativ | ome | omes |
| Genitiv | oma | omas |
om
(Wolof)
Etimologie
Etimologie lipsă. (Ajută)
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Adjectiv
om