copleșire

română

Etimologie

Din a copleși.

Pronunție

• AFI: /ko.pleˈʃi.re/

Substantiv

Declinarea substantivului copleșire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	copleșire	copleșiri
Articulat	copleșirea	copleșirile
Genitiv-Dativ	copleșirii	copleșirilor
Vocativ	copleșire	copleșirilor

1. faptul de a copleși; năpădire, împovărare.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online