română

Etimologie

Din italiană disgrazia. Confer franceză disgrâce.

Pronunție

  • AFI: /diz'gra.ʦi.e/


Substantiv


Declinarea substantivului
dizgrație
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ dizgrație dizgrații
Articulat dizgrația dizgrațiile
Genitiv-Dativ dizgrației dizgrațiilor
Vocativ dizgrație dizgrațiilor
  1. pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unul monarh, a unei persoane influente, a unui superior.


Traduceri

Referințe