greș

română

Etimologie

Din a greși (derivat regresiv).

Pronunție

• AFI: /greʃ/

Substantiv

Declinarea substantivului greș
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	greș	greșuri
Articulat	greșul	greșurile
Genitiv-Dativ	greșului	greșurilor
Vocativ	greșule	greșurilor

1. (înv. și reg.; azi mai ales în loc. și expr.) greșeală.

Locuțiuni

• (loc.adv.) Fără greș = în mod perfect, fără a comite vreo eroare.

Expresii

• A da greș = a) a nu nimeri ținta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o acțiune, într-o întreprindere
• (înv.) A-i da (cuiva) greș = a-i imputa (cuiva) ceva, a găsi vinovat (pe cineva)
• (reg.) A nu avea greș = a nu constitui o greșeală, a nu aduce vătămare, a fi nimerit

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online