eroare

română

Etimologie

Din franceză erreur < latină error, erroris.

Pronunție

• AFI: /e'ro̯a.re/

Substantiv

Declinarea substantivului eroare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	eroare	erori
Articulat	eroarea	erorile
Genitiv-Dativ	erorii	erorilor
Vocativ	eroare	erorilor

1. cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală.
2. falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ.
3. diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi.

Cuvinte compuse

• eroare juridică

Expresii

• A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online