eroare
română
Etimologie
Din franceză erreur < latină error, erroris.
Pronunție
- AFI: /e'ro̯a.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului eroare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | eroare | erori |
| Articulat | eroarea | erorile |
| Genitiv-Dativ | erorii | erorilor |
| Vocativ | eroare | erorilor |
- cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală.
- falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ.
- diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi.
Cuvinte compuse
Expresii
- A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online