imperativ

română

Etimologie

Din franceză impératif < latină imperativus.

Pronunție

• AFI: /im.pe.ra'tiv/

Adjectiv

Declinarea adjectivului imperativ
	Singular	Plural
Masculin	imperativ	imperativi
Feminin	imperativă	imperative
Neutru	imperativ	imperative

1. care ordonă; poruncitor.

Cuvinte compuse

• mod imperativ
• propoziție imperativă

Traduceri

Traduceri

Substantiv

Declinarea substantivului imperativ
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	imperativ	imperative
Articulat	imperativul	imperativele
Genitiv-Dativ	imperativului	imperativelor
Vocativ	imperativule	imperativelor

1. necesitate categorică și necondiționată; obligație.

Cuvinte compuse

• imperativ categoric

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online