Etimologie

Din latină interponere (după pune).

Pronunție

  • AFI: /in.ter'pu.ne/


Verb


Conjugarea verbului
(se) interpune
Infinitiv a (se) interpune
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) interpun
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) interpuie
Participiu interpus
Conjugare III
  1. (v.refl.) a interveni ca mijlocitor între două persoane (spre a le faceajungă la o înțelegere); a mijloci.
  2. (v.refl.) a se amesteca în relațiile dintre două persoane.
  3. (v.tranz.) a pune ceva între...

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe