înțelegere

română

Etimologie

Din a înțelege.

Pronunție

• AFI: /ɨn.ʦe'le.ʤe.re/

Substantiv

Declinarea substantivului înțelegere
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	înțelegere	înțelegeri
Articulat	înțelegerea	înțelegerile
Genitiv-Dativ	înțelegerii	înțelegerilor
Vocativ	înțelegere	înțelegerilor

1. acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei.
2. (înv.) pricepere, iscusință, inteligență, rațiune.
3. bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva.
4. comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire.
5. pace, armonie.

Cuvinte derivate

• neînțelegere

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online