mântuitor

română

Etimologie

Din a (se) mântui + sufixul -tor.

Pronunție

• AFI: /mɨn.tu.i'tor/

Adjectiv

Declinarea adjectivului mântuitor
	Singular	Plural
Masculin	mântuitor	mântuitori
Feminin	mântuitoare	mântuitoare
Neutru	mântuitor	mântuitoare

1. (adesea substantivat) care mântuie, salvează.
2. (rar) care mântuie, care vindecă; tămăduitor.
3. (în limbaj bisericesc) care mântuie, izbăvește (de păcate); izbăvitor.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online