plean

română

Etimologie

Din slavă (veche) plĕn.

Pronunție

• AFI: /ple̯an/

Substantiv

Declinarea substantivului plean
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	plean	pleanuri
Articulat	pleanul	pleanurile
Genitiv-Dativ	pleanului	pleanurilor
Vocativ	pleanule	pleanurilor

1. (înv. și pop.) pradă (de război), captură; rechiziție.
2. jaf.
3. grup de prizonieri, ceată de oameni robiți.

Cuvinte derivate

• plenui

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online